VALERIU CÂRDU

 

 

Poet, gazetar. S-a născut în comuna Jam din județul Caraș-Severin în anul 1911. Studii de drept la Cluj. Debut în 1928 la revista Limba română, colaborator la publicațiile Patria, Ecoul, Opinia noastră, Sfarmă-Piatră. Redactor șef la Buna Vestire. Editor al publicațiilor Cuvântul nou și Frontul (Satu Mare).

Autor la lucrărilor Povestea unui glonț (Cluj, 1933), Cuiburi de lumină (poezii, 1937), Moartea copilului, Cartea pământului.

Este asasinat în masacrul ordonat de Carol al II-lea la 22 septembrie 1939, când se afla în lagărul de la Vaslui.

A scris:

Cuiburi de lumină (versuri-reculegere, închinare, cinstire, legământ pentru Sfânta Jertfă a marilor comandanți ai Învierii: Ion Moța și Vasile Marin), București, 1937. Ediția a II-a: Editura "Carpații", 22 Septembrie 1958, Madrid (sub îngrijirea lui I. G. Dimitriu).